Ne apropiem tot mai mult de iarnă, dar lumea are încă rezerve privind adunările numeroase, așa că sunt șanse mai mari să vedem focuri de artificii în curțile oamenilor în întreaga Românie. FELIWAY® vă oferă cele mai noi sfaturi cu privire la reducerea stresului pisicilor în sezonul artificiilor.
De ce se sperie pisicile de artificii?
Trecem ușor cu vederea faptul că pisicile au auzul mult mai fin decât al nostru, motiv pentru care bubuiturile puternice sunt înfiorătoare pentru ele. Pisicile nu știu ce sunt artificiile și, tocmai din cauza naturii aparent imprevizibile a acestora, zgomotele puternice și necunoscute li se par foarte amenințătoare și înfricoșătoare. Pentru că sunt în același timp specie prădătoare de talie mică și specie-pradă, pisicile sunt în mod natural atente la zgomotele din jur pentru a se feri de pericole. Dacă se află afară, pisicile se pot speria și de partea luminoasă a artificiilor.
Cum își pot pregăti proprietarii pisicile pentru sezonul artificiilor?
Cea mai bună soluție este să îți obișnuiești pisica în primele două luni de viață cu sunetul artificiilor, prin intermediul sunetelor. Dacă o expui la diverse tipuri de sunete în mod treptat, la nivel foarte scăzut (pentru a nu neliniști pisica), ai șanse mari să o scapi de această fobie definitiv.
Cum își poate da seama proprietarul că pisicii îi este teamă de artificii?
Pisicile sunt, precum se știe, mult mai greu de „citit” decât câinii, dat fiind că mușchii lor faciali nu sunt suficient de dezvoltați pentru a reda o mare varietate de expresii; așadar, trebuie să fii atent la semnele subtile. Cu privire la expresiile faciale ale pisicilor, urmărește următoarele detalii:
Pupile mărite/ dilatate,
Urechile pe o parte sau pe spate (când sunt tensionate, pisicile își mișcă urechile pentru a auzi diverse sunete din jur).