De ce aduc pisicile prada acasă?

Dacă ții pisica în curte sau este liberă să iasă din casă, cu siguranță că ai întâlnit deja, pe terasă, pe preș sau pe pragul ușii, rozătoare sau păsări moarte. Unele pisici aduc acasă nu doar prada, ci și diverse obiecte, iar aceste surprize nu sunt întotdeauna pe placul stăpânului. Apare, astfel, întrebarea dacă prietenii noștri blănoși vor doar să ne facă niște cadouri sau este vorba despre mai mult de atât.

Șoarecele lăsat în fața ușii, care a fost în mod evident victima unui prădător, nu este cea mai plăcută imagine cu care să întâmpini ziua. În plus, nu este clar nici de ce animalul nostru de companie nu a consumat prada și de ce ne prezintă nouă rezultatul plimbării sale nocturne.

Știm deja că vânătoarea face parte din instinctele strămoșești ale pisicilor, dar pentru a înțelege motivul care stă la baza acestor surprize neașteptate și ușor morbide, trebuie să analizăm modul în care pisicuțele învață arta vânătorii.

În primul rând, mama pisoilor prinde prada, apoi o aduce la micuții ei, le-o arată și abia apoi o omoară – în fața lor. Face asta de câteva ori, iar își încurajează puii să i se alăture în acest „joc”. Odată ce pisicuțele reușesc să omoare și ele prada deja rănită de vânătorul experimentat, li se oferă și ocazia să omoare singure rozătoare sau păsări vii. Dacă reușesc, își pot însoți mama la vânătoare, unde vor dobândi toate cunoștințele necesare.

În cazul pisicilor domestice, cel mai adesea, femelele sterilizate aduc prada acasă. Probabil fac asta pentru a se achita de sarcinile materne descrise mai sus și pentru ne arăta cum trebuie să vânăm, ca mai târziu să nu avem nici noi probleme cu găsirea hranei. Așadar, încearcă să aibă grijă de noi.

Alții sunt de părere că la baza fenomenului se află faptul că pisicile doresc să contribuie la bunăstarea familiei, așa că împart prada cu noi. Este posibil ca ambele teorii să fie corecte. Cert este că pisicile ne vor, cu acest obicei ciudat, numai binele, așa că nu ar trebui să ne supărăm pe ele.

Citește mai multe despre comportamentul pisicilor aici!