Ce visează câinii?

Câinii nu dorm, nici pe departe, atât de mult ca pisicile, dar probabil că ai avut ocazia, totuși, să îi observi în timpul somnului. La anumite intervale, ai putut vedea niște tresăriri ciudate sau gesturi care imită fuga, lucru din care putem trage concluzia că și ei visează, la fel ca oamenii. Dar despre ce anume? Un psiholog american a încercat să răspundă la întrebarea aceasta, pornind de cercetările sale anterioare.

Dr. Deirdre Barrett, psiholog al Universității de Medicină de la Harvard, a studiat timp de mai mulți ani obiceiurile de somn ale oamenilor. Pornind de la rezultatele sale, a ajuns la concluzia că există o mare probabilitate ca în timp ce dorm, patrupezii să retrăiască în somn, într-o anumită formă, lucrurile care li s-au întâmplat în cotidian – la fel cum o facem și noi. Un studiu efectuat pe pisici a dezvăluit că ele retrăiesc, cel mai probabil, experiențele din timpul vânătorii. Însă în cazul câinilor, situația este alta, deoarece domesticirea lor a început mult mai devreme, astfel că instinctele lor de vânătoare sunt, în comparație cu cele ale felinelor, mult mai estompate, iar legătura cu stăpânul, mult mai puternică.

Este aproape imposibil de stabilit cu precizie despre ce anume visează animalele, întrucât nu există o metodă de cercetare adecvată pentru asta. Este cert însă că majoritatea mamiferelor au cicluri de somn asemănătoare celor pe care le au și oamenii, astfel că apar și la ele bine-cunoscutele faze REM, în timpul cărora visează. Despre ce anume visează câinii putem afla doar raportat la puterea atașamentului față de stăpân.

Prin urmare, Dr. Barret presupune că o mare parte dintre visurile lor sunt determinate de relația pe care o au cu proprietarul, astfel că retrăiesc mirosurile pe care ni le asociază, semnalmentele noastre și timpul petrecut împreună, iar prin mișcările ciudate, asemănătoare alergării, reacționează la aceste experiențe.

Află și despre alte comportamente ciudate ale câinilor aici!