Într-un articol anterior am vorbit despre 5 câini speciali și celebri. Ni s-a părut absolut firesc să le facem și divelor pisici aceeași cinste, așadar iată-ne!
1. Tommaso – cel mai bogat pisic
Viața lui Tommaso este o poveste tipică de „băiat sărac devenit prinț”. Când era tânăr, rătăcea pe străzile Romei, fiind un pisoi fără casă și fără stăpân. A avut însă norocul de a fi descoperit de o doamnă foarte bogată, Maria Assunta, care l-a adoptat.

Femeia i-a oferit extrem de multe acestui motan negru: cam tot ceea ce vă puteți imagina. La vârsta de 94 de ani, doamna a decedat. Soțul, care a murit înaintea ei, îi lăsase o avere fenomenală, iar cum cei doi nu aveau urmași, în testamentul Mariei scria că toate avuțiile îi revin pisicii ei, Tomasso, care a devenit astfel multimilionar – în euro.
2. Tabby – prima pisică prezidențială
Abraham Lincoln este unul dintre cei mai proeminenți președinți americani din istorie. În afara acțiunilor sale politice importante însă, de numele său se mai leagă un lucru interesant: a fost primul președinte care, atunci când s-a mutat la Casa Albă cu familia, și-a luat cu el și pisica. Tabby a devenit, astfel, primul patruped care a avut ocazia să descopere încăperile acestei clădiri. La scurt timp, Lincoln a mai adus o felină la Casa Albă: pe Dixie, despre care a susținut, la un moment dat, că este mai deșteaptă ca toți membrii guvernului, la un loc. Din păcate, cele două pisici prezidențiale nu au fost imortalizate în fotografii.
3. Larry – Prinzător-șef de Șoareci la reședința premierului Regatului Unit
La reședința Primului Ministru al Regatului Unit există o funcție pe care o dețin, începând din 1929, niște pisici. Titlul de Prinzător-șef de Șoareci (Chief Mouser) a fost purtat, până acum, de 13 pisici, însă în mod oficial au fost acceptați doar Humprey, Sybil și actualul prinzător-șef de șoareci, Larry. Acesta s-a mutat în casa de pe Downing Street 10, în 2011, dar munca ei nu s-a ridicat întotdeauna la nivelul așteptărilor; prin urmare, ceva mai târziu a fost adusă și o pisică pe nume Freya, ea a suferit însă un mic accident și a fost nevoită să se retragă din activitate. Astfel, Larry a rămas acum singura care deține rolul de a speria șoarecii la reședința premierului.
4. Oscar – prevestitorul
Oscar a „lucrat” ca pisică terapeutică în departamentul pentru pacienții cu demență al unui sanatoriu de pe Rhode Island. Renumele său se datorează faptului că era capabil să prevestească momentul survenirii morții bolnavilor. Dacă Oscar s-a culcat lângă un bolnav incurabil, asistenții medicali știau deja că respectivul pacient urma să mai trăiască aproximativ o oră, având astfel ocazia să anunțe familia, pentru a-și putea lua rămas bun de la cel drag. În 2010, pisica a prevestit peste 50 de decese.

5. Tardar Sauce – sau Grumpy Cat
Sigur ai întâlnit, într-o formă sau alta, figura acestei pisici morocănoase. Publicul a cunoscut-o în 2012, atunci când fratele stăpânului ei a postat o fotografie cu felina pe un portal american de divertisment.
