3 Comenzi de Bază pentru Câini

Dacă ai încercat deja să îl înveți câte ceva pe câinele tău, atunci cu siguranță ai observat că acest lucru nu este chiar atât de simplu. Nu degeaba sunt duși câinii la cursuri de dresaj canin sau la dresori specializați. Vestea bună este că unele comenzi simple pot fi exersate și acasă. Ține minte că, pentru a avea un prieten canin mereu în formă, e foarte important ca dieta sa să fie una echilibrată și completă. Citește aici despre rolul vitaminelor și al mineralelor în alimentația câinelui tău.

Așadar, am cules experiențele educaționale ale câtorva dintre voi și le-am rezumat aici:

1. Șezi!

Să începem cu începutul. Orice proprietar de câine vrea să își învețe patrupedul să stea jos la comandă. Cheamă-l la tine și arată-i că ai o recompensă în mână. Dacă a observat-o, ridică recompensa la un nivel la care nu poate ajunge. Este posibil să încerce să se ridice în două picioare, sau să îți ia recompensa din mână, dar indiferent ce va face, așteaptă până ce câinele se va așeza, în șezut, cu privirea în sus după recompensă. În momentul în care se întâmplă acest lucru, spune comanda „șezi” și dă-i recompensa! Dacă nu reușești din prima, apasă-l ușor pe șezut, indicându-i că trebuie să se așeze. Repetă de mai multe ori exercițiul, până când câinele își dă seama ce aștepți de la el. La început poți folosi și semne ale mâinilor (deget care arată în sus; mână poziționată în sus, strânsă în pumn), dar mai târziu, acestea pot fi lăsate la o parte.

2. Culcat!

Următorul lucru foarte simplu este ca patrupedul tău să învețe să stea culcat. Pentru început, așează-l în fața ta și arată-i recompensa. Apoi pune-o jos și mișc-o încet, astfel încât să se îndepărteze de câine. Acesta va încerca, în mod sigur, să urmărească recompensa și să se ridice. În acel moment, exercițiul trebuie luat de la capăt. Imediat ce s-a culcat însă, spune comanda „culcat” și dă-i răsplata binemeritată! Dacă această metodă nu funcționează, împinge recompensa înspre câine, printre cele două picioare din față, până se va culca pe jos. Dacă a făcut-o, procedează ca la metoda anterioară. La fel ca la așezare, îi poți oferi și aici o mână de ajutor: împinge-l fin, sau ia de sub el, cu grijă, cele două picioare din față.

3. Rămâi!

Această comandă este, deja, un pic mai dificilă și necesită mai multă răbdare, dar nu este imposibil de realizat. Fă-l pe câinele tău să se așeze sau să se culce lângă tine. Spune-i „rămâi“, așteaptă puțin, iar dacă acesta rămâne în poziția sa inițială, dă-i recompensa! Repetă de câteva ori, apoi mergi tot mai departe de el, fără a crește însă timpul de așteptare. Dacă patrupedul tău efectuează sarcina fără probleme, întoarce-te și răsplătește-l. Dacă ești sigur că, de la o anumită distanță, va rămâne cu siguranță pe loc, poți începe să crești și timpul de așteptare. După aceea, ca ultim pas, poți să te și ascunzi după rostirea comenzii – o poți face, de exemplu, într-o încăpere din care îl poți urmări – și așteaptă un pic. Dacă rămâne pe loc, nu mai rămâne nimic de făcut, decât să îl înveți același lucru și într-un loc străin, unde există stimuli noi care ar putea să îi distragă atenția cu ușurință. Este important ca el să rămână pe loc nu doar acasă, ci și în celelalte locuri.

Fiecare câine are, desigur, personalitatea sa și propria experiență anterioară, așa încât e posibil ca scenariile să varieze. Reține că răbdarea este aliatul tău numărul 1, și că e mult mai important să recompensezi rezultatele pozitive, decât să pedepsești greșelile, în procesul de educare al câinelui tău.

Citește despre următoarele 3 comenzi de bază pentru câinele tău aici.