Pisicile sunt animale sociabile, dar de multe ori se dovedesc a fi independente și extrem de adaptabile!
Strămoșii lor din sălbăticie erau (și încă sunt) animale solitare, deși formează grupuri care colaborează bine împreună, mai ales dacă vorbim de pisică și puii ei.
Acest aspect a fost confirmat și de un chestionar administrat de Prof. Mills și de echipa acestuia de la Universitatea din Lincoln, care au descris cinci tipuri de relații între pisici și proprietarii acestora – și au menționat că tipul de relație dintre om și felină depinde de implicarea emoțională a persoanei în relația cu pisica.
Aceste relații se clasifică astfel:
- Relație deschisă – proprietarul este puțin implicat emoțional în relația cu pisica, motiv pentru care aceasta nu petrece mult timp cu stăpânul și este uneori considerată indiferentă
- Relație la distanță – pisica și proprietarul se simt bine „fiecare cu treaba lui”
- Relație cauzală – pisica este destul de sociabilă cu oamenii, dar nu cu proprietarul în mod deosebit, iar acesta nu o vede neapărat ca pe un membru al familiei
- Relație de co-dependență – proprietarul adoră pisica, iar aceasta vrea să stea cu stăpânul cât de mult posibil (mai mult decât să interacționeze cu alte persoane)
- Prietenie – proprietarul este implicat emoțional, iar pisica vrea să stea atât cu acesta, cât și cu alte persoane.
Pisicile domestice au și ele aceste trăsături; de aceea, și pisica ta poate fi atât sociabilă, cât și independentă. Se bazează pe tine pentru a le asigura confortul și hrana, dar nu se supără nici dacă le lași singure câteva zile și pleci în weekend să te relaxezi!
Cum să înțelegi nevoile sociale ale pisicii
Exact ca noi oamenii, pisicile au personalități individuale și nivelul nevoilor sociale poate varia. Uneori, rasa pisicii îi influențează nivelul de independență. Pisicilor RagaMuffin, de exemplu, le place să petreacă timp cu oamenii (și deci le place să stea cu stăpânul), dar cele din rasa Russian Blue sau persană preferă să stea mai mult singure.
Cele din rasa Norwegian Forest sunt foarte active; le place mult să vâneze și să se cațăre și tind să stea mult pe-afară, pe când cele din rasa British Shorthair preferă să se relaxeze și îți țin companie bucuroase în perioadele când te relaxezi.
Este important să respecți gradul de interacțiune socială pe care îl preferă pisica și să faci eforturi pentru a-i dezvolta aceste abilități conform dorințelor ei (pentru ca amândoi să beneficiați de rezultate). Totuși, este la fel de important să nu forțezi nicio interacțiune cu prietena felină – riști să se îndepărteze de tine și să nu mai fiți în relații la fel de bune.
Cum să dezvolți abilitățile sociale ale pisicii
Începe cât mai devreme
Deși genetica joacă un rol esențial în comportamentul social al pisicii, și experiențele timpurii sunt importante. Dacă interacționează de când este pui (2-7 săptămâni) cu oameni diferiți, care se poartă frumos cu ea, cresc șansele să aibă relații bune cu oamenii pe viitor.
Totuși, pentru că nu se recomandă ca puiul de pisică să fie mutat în altă casă înainte de a face opt săptămâni, abilitățile sociale depind foarte mult de persoana care le crește, de timpul petrecut cu fiecare pui și de frecvența vizitelor tale pentru a încerca să creezi o relație (înainte de a aduce puiul în casă). Tot acum ar trebui să îți faci un plan de socializare pentru puiul de pisică după ce vine acasă! De exemplu, familia ta are mulți membri sau cei care vin des pe la tine se pricep să interacționeze cu pisicile? Sau îți propui să inviți prieteni acasă pentru a-ți ajuta pisica să își dezvolte abilitățile de socializare?
Îndeplinește-i toate nevoile
În calitate de stăpân al pisicii, ție îți revine sarcina de a te asigura că simpatica ta felină are tot ce-i trebuie; nu ne referim aici doar la hrană, după cum îți imaginezi deja! Trebuie să-i asiguri și confort, să-i dăruiești iubire și atenție (să nu uităm de culcuș confortabil, locuri înalte unde să se refugieze, îngrijire și timp special de hârjoneală). Toate acestea contribuie la dezvoltarea abilităților de socializare ale pisicii.
Mediul calm și relaxant de acasă este și el esențial în gradul de socializare al pisicilor, iar FELIWAY Classic te poate ajuta să o calmezi în situații de stres sau agitație.
Învață să vorbești pisiceasca!
Dacă o vezi clipind lent, dacă îți toarce în poală sau te fixează cu privirea, știi ce vrea să-ți spună? Este crucial să înveți limbajul trupului la pisici dacă vrei să o ajuți să-și dezvolte abilitățile sociale.
Dacă îți clipește, politicos ar fi să-i clipești și tu: așa îți transmite că te iubește!
Dacă îți toarce în poală, înseamnă că îi face plăcere să stea în compania ta, dar e bine de știut că uneori pisica toarce pentru a se calma atunci când e puțin stresată!
Dacă își ține urechile și mustățile îndreptate în față, iar coada e în sus, fii sigur că vrea să interacționeze cu tine!
Distrați-vă împreună
Deși pisica se joacă singură fără probleme – se ascunde, se cațără sau își dezvoltă instinctele de vânătoare urmărind cine știe ce pradă – te poți strecura în jocul ei imitându-i mișcările. Dacă îți faci timp în fiecare zi și înveți cum să te joci cu pisica, o vei menține activă, o vei stimula din punct de vedere mental, îi vei dezvolta abilitățile sociale și îți vei îmbunătăți relația cu prietena felină.
Cum să înțelegi independența pisicii
Pisicile sunt independente din fire, dar uneori acest lucru este perceput taman invers: par „indiferente” și „îngâmfate”. Pisicilor le place să-și controleze propriul destin – de aceea sunt adeptele programelor, și ar prefera să știe exact cum se va desfășura ziua – orice schimbare din program o poate da peste cap; de aceea, se refugiază în colțișorul unde se simte în siguranță până când lucrurile revin la normal. Dacă ai de gând să faci schimbări prin casă sau să inviți persoane străine în vizită, ai toate șansele ca pisica să nu fie foarte sociabilă.
Lasă pisica să decidă
Când vezi că se apropie de tine, las-o să stabilească ea ritmul. Fii atent la poziția cozii, care îți arată cum se simte: dacă își ține coada în sus înseamnă că este relaxată și prietenoasă. Va începe să se frece de picioarele tale și poate chiar va accepta să o mângâi (atenție, ar fi bine să o mângâi doar în zonele ei preferate!)
Ghidurile orientative AAFP și ISFM privind nevoile de mediu ale pisicilor descriu cinci piloni de bază pentru obținerea unui mediu felin optim; indiferent dacă ai o pisică sociabilă sau una independentă, ar fi ideal ca mediul din casa ta să îndeplinească cele cinci cerințe. Așadar:
- Pilonul 1: Îi oferi un spațiu sigur?
- Pilonul 2: Îi oferi mai multe resurse fundamentale distincte: hrană, apă, zone pentru nevoile fiziologice, zone pentru scărpinat, spații de joacă și spații pentru relaxare sau somn?
- Pilonul 3: Îi oferi ocazii de joacă și de „vânătoare”?
- Pilonul 4: Îi oferi interacțiuni pozitive și constante din punct de vedere social?
- Pilonul 5: Îi oferi un mediu care ține cont de simțul mirosului foarte dezvoltat al pisicii?
Ca în orice altă relație, „ți se dă pe măsura a ceea ce oferi”; de aceea, dacă respecți faptul că uneori pisica are nevoie de independență, toate interacțiunile prin care îți arată și latura ei sociabilă vor fi cu atât mai prețioase!