Ham! Ham! Îmi iubesc mult cel mai bun prieten! Câinele este, se spune, cel mai bun prieten al omului, dar este valabil și viceversa! Pentru mine nu-i prieten mai bun ca stăpânul meu. De când eram mititel și m-a adus acasă, are grijă de mine, ne jucăm împreună, mă învață o grămadă de lucruri și mă scoate mereu la plimbare.
Îmi cunosc cel mai bun prieten de când eram pui!
Eram tare mic mi-am cunoscut stăpânii. Au venit să mă viziteze când încă eram cu mama și frații mei; îmi plăcea la nebunie să mă joc cu ei, să ne mușcăm și să ne rostogolim; mă și durea un pic, dar, dacă țipam mă lăsau în pace…. cred că se speriau și dădeau înapoi! Asta am învățat foarte repede de la stăpânii mei – că nu e bine deloc să mușc toate lucrurile. Acum m-am lăsat de obicei (mai mușc doar jucăriile mele, recunosc!).
Din prima zi când m-au adus acasă, prietenii mei de suflet m-au ajutat să descopăr lumea. Au făcut multe eforturi să mă simt ca acasă și să nu-mi mai fie așa de dor de mămica mea. Mi-au dat un pătuț confortabil în care au pus un tricou care miroase, interesant lucru, exact ca mama mea! Mirosul ei mă face să mă simt în siguranță chiar dacă nu o pot vedea.
Am chiar bolurile mele din care mănânc și beau; mai am multe jucării, puzzle-uri și chestii de ros; vă zic, sunt un câine tare norocos!
Cum am devenit eu și stăpânul cei mai buni prieteni
Fac multe lucruri împreună cu stăpânii și mă ajută ori de câte ori sunt agitat sau speriat. Imediat își dau seama că s-a întâmplat ceva și mă ajută să îmi revin; de exemplu, nu-mi plac zgomotele puternice și bubuiturile. Pentru că am auzul atât de sensibil, aud zgomotele puternice de la mare distanță și încerc să mă ascund în spatele canapelei sau într-un colț. Prietenul meu îmi cunoaște foarte bine și limbajul trupului; mi-a făcut chiar și un culcuș unde mă simt cel mai în siguranță, chiar lângă canapea. Pornește radioul tare ca să nu mai aud acele zgomote atât de clar (foarte frumos din partea lui, deși uneori muzica mi se pare cam ciudată!).
Stăpânul este persoana mea preferată din toată lumea și suntem chiar cei mai buni prieteni.
De la bun început, de când m-a adus acasă, s-a asigurat că am tot ce-mi trebuie ca să mă pot acomoda. Iar zgarda Adaptil Junior mi-a fost de mare ajutor: datorită „mesajelor reconfortante” pe care le trimite, am simțit aceeași stare de siguranță în noua mea familie ca și lângă mămica mea!
Când m-am făcut destul de mare și m-am vaccinat, m-a dus la o petrecere pentru căței; ce m-am mai distrat! Nici nu știam că suntem așa de multe feluri de câini: imenși, micuți, rapizi, unii care arătau ca niște cârnați și aveau picioare foarte scurte. Oricum, toți lătrau!
La început eram cam speriat, dar stăpânul a venit pregătit; m-a ținut aproape de el și mi-a vorbit tot timpul cu o voce calmă. Când am mai ieșit dintre picioarele lui, mi-a dat multe gustări delicioase! Apoi am jucat câteva jocuri și ne-am distrat de minune; după câteva vizite, am început să mă obișnuiesc deja cu toți ceilalți câini și nu am mai dat înapoi când veneau să mă adulmece!
Am o relație tare frumoasă cu prietenul meu cel mai bun, care m-a învățat atâtea lucruri! Știu acum că stăpânului nu-i place să dorm în patul lui, dar adoră să îi sar în poală și să-i dau mulți pupici așa cum știu doar câinii.
Țin la programul meu!
Uneori mi se pare că stăpânul este cam sever, dar măcar știu cum stau lucrurile. Îmi place programul pe care l-am stabilit împreună; imediat ce stăpânul iese din cameră dimineața, îmi dă voie să ies afară să-mi fac nevoile și să adulmec prin grădină. Urmează micul dejun; se mai întâmplă să nu fiu servit pe cât de repede mi-ar plăcea, dar dacă mă proptesc lângă el sau mă plimb în jurul lui, înțelege rapid mesajul!
După micul dejun și înainte ca stăpânul să plece la serviciu, mergem la o plimbărică, iar când ne întoarcem simt nevoia să ațipesc un pic. La drept vorbind, ziua trece destul de repede. După ce mă trezesc, mă apuc de adulmecat prin casă; dacă găsesc vreun colțișor mai confortabil sau mai răcoros, mai picotesc nițel. De multe ori, stăpânul îmi lasă o jucărie cu mâncare în ea; am de furcă până înțeleg cum să scot gustările, dar merită! Uneori, unul dintre stăpâni vine acasă la prânz să îmi dea voie în grădină, alteori vine chiar o doamnă drăguță din vecini. Iar când vin stăpânii acasă seara știu exact ce urmează! Sunt la fel de încântați să mă vadă cum sunt și eu; mă scarpină în spatele urechii și îmi spun că sunt un câine bun!
Știu că stăpânilor le place să stea jos și să se relaxeze când ajung acasă, așa că încerc să am și eu răbdare, dar, de cum îi văd că se ridică și merg spre ușă, știu că urmează o altă plimbare! Plimbările de seară sunt preferatele mele; de obicei luăm o minge cu noi și ne jucăm „aport” în parc. Uneori ne întâlnim cu alți stăpâni și câinii lor și stăm de vorbă; mă rog, oamenii stau de vorbă, iar noi ne adulmecăm și ne jucăm de-a prinselea.
În sfârșit, ne întoarcem acasă; eu și prietenul meu stăm o vreme pe canapea împreună, apoi el merge sus la culcare, iar eu îmi iau locul în culcușul moale.
Îmi place mult programul nostru și mai ales faptul că toți din casă par să îl respecte.
Mă face să mă simt în largul meu – abia aștept să o luăm de la capăt mâine!