15 sfaturi când te muți cu tot cu pisică

În general, mutatul este considerat una dintre cele mai stresante acțiuni umane, dar nici felinele nu sunt scutite de stres în astfel de situații.

Teritoriul și mediul sunt esențiale pentru pisici: își cunosc teritoriul în cele mai mici detalii; știu unde sunt în siguranță, la ce sunete și mirosuri să se aștepte și cunosc oamenii sau celelalte animale care locuiesc în același spațiu.

Deși le place să se joace în cutiile goale, pisicilor le vine foarte greu să se mute într-un mediu nou, iar acest proces le poate face vulnerabile și nesigure! Așadar, ce poți face pentru a-ți ajuta pisica să se mute și să se adapteze mai ușor la noua casă?

Înainte de a te muta, gândește-te la schimbări și la impactul lor asupra pisicii

De cum începi să împachetezi, pisica va începe să observe schimbările din jur. Dacă îți „aranjezi” casa pentru vânzare sau muți mobila pentru a te organiza înainte de mutare, vei vedea poate că pisica deja se agită.

Poate schimbi și rutina fără să-ți dai seama (de exemplu, pentru că ai mult de împachetat, nu mai ai la fel de mult timp de joacă seara), iar uneori lumea intră și iese din casă pe parcursul zilei, ceea ce iarăși poate agita pisica.

Dacă stă în locuință cu tine în această perioadă, încearcă să lași cât mai mult timp o cameră neschimbată pentru pisică.

Ia în calcul hotelul de pisici drept soluție temporară

Înainte de a duce pisica într-un astfel de loc, verifică să fie cu vaccinările la zi.

Ține cont de necesitățile pisicii

Dacă pisica rămâne cu tine pe parcursul procesului de mutare, asigură-i tot ce are nevoie în camera dedicată ei. Ne referim aici la hrană, apă, litieră, posturi de scărpinat, patul și jucăriile preferate. Dacă îi lași lucrurile necesare în zone din casă unde acum se circulă intens, ai toate șansele ca pisica să nu le mai folosească.

Creează un ambient relaxant

Pentru a liniști pisica și a crea un ambient calm și sigur în toată nebunia și haosul procesului de mutare, pune în priză FELIWAY Classic în camera pisicii; astfel, va fi mai senină și mai relaxată. La modul ideal, este o cameră familiară pisicii, dar, dacă nu se poate, măcar încearcă să o obișnuiești cu acea cameră măcar cu o săptămână sau două înainte.

Programul este important

Încearcă să păstrezi neschimbat programul pisicii: de exemplu, nu muta orele de masă sau de joacă; în caz contrar, pisica va deveni confuză. De asemenea, n-ar fi rău să-ți rupi câteva minute din zi pentru a petrece timp cu pisica: o va ajuta să-și reducă stresul!

Pregătește cușca de transport

E important de reținut: cușca de transport apisicii trebuie ținută în camera ei, cu ușița deschisă, pentru ca pisica să o poată explora și (ideal!) să o folosească drept loc de odihnă. Dacă o lași acolo câteva săptămâni înainte de mutare, o va considera drept element din teritoriul ei și îi va da conotații pozitive (se va freca de ea și va lăsa feromoni), ceea ce înseamnă că se va simți mai confortabil în ea când o vei utiliza la mutare. Pentru a face cușca mai interesantă, pune-i și un strat moale; chiar și ceva bun de ronțăit merge foarte bine pentru a atrage pisica!

În ziua mutării…

Folosește FELIWAY Classic Spray în cușca de transport

În ziua mutării, pulverizează Feliway Classic Spray în cușca de transport, oferind astfel sprijin suplimentar pisicii. Nu uita să lași să treacă 15 minute după pulverizare înainte de a pune pisica în cușcă. Nu pulveriza pe sau în apropiere de pisică. Acest spray o să se simtă mai calmă în timpul călătoriei.

Dă-i o masă mai frugală

Nu-i da foarte multă mâncare sau apă în ziua mutării. Mai degrabă dă-i o cantitate mică de mâncare mai devreme. Pregătește niște apă pentru drum și ceva gustări în semn de răsplată.

Nu deranja!

Transmite tuturor că aceea e camera pisicii: când ajung persoanele care te ajută la mutat, pune un semn pe ușă; astfel, nu riști ca străinii să intre și să deranjeze pisica.

Cu tot zgomotul și toată agitația, dacă i se dă drumul din cameră, e posibil ca pisica să fugă și să se ascundă (dacă trebuie să o cauți, îți va lua mult din timpul de mutat!). Când vine rândul camerei pisicii la împachetat, încurajeaz-o să intre în cușcă și pune-o într-un loc mai liniștit până ieșiți pe ușă.

În noua casă, pentru a ajuta pisica să accepte mai ușor mediul necunoscut…

Stabilește camera ei în noua locuință

Pentru ca pisica să se simtă confortabil în noua casă cât mai repede, încearcă să-i refaci fosta cameră. Alege o cameră mai liniștită din casă și pune acolo toate lucrurile de care are pisica nevoie. Gândește-te la toate resursele necesare, inclusiv la un loc înalt pe care să se poată cățăra când vrea să se simtă în siguranță (de ex., turn de pisici, rafturi sau pervazuri). Nu uita să închizi geamurile! Imediat după mutare, cât încă se mai plimbă lumea prin casă cărând cutii, pune un semn pe ușa camerei pisicii, ca să se simtă în largul ei, nederanjată de străini.

Oferă-i o senzație de liniște

Dacă ai acces la locuința nouă cu o zi sau două înainte de mutare, ar fi ideal să pui în priză FELIWAY CLASSIC în camera pisicii: astfel, în ziua mutării va fi întâmpinată de feromoni calmanți, iar pisica se va simți mai confortabil. Lasă FELIWAY CLASSIC în priză cel puțin o lună, cât pisica se obișnuiește cu noul mediu.

Petrece timp cu pisicuța

Petrece timp cu pisica în camera ei, ajutând-o să se familiarizeze cu noul spațiu, cu sunetele și mirosurile specifice. Poți lăsa o pătură sau o haină de-ale tale în cameră; astfel, îi vei da și mai mult senzația de familiar. Deși ai multe de făcut în noua casă, încearcă să stabilești un program cât de repede se poate (care să includă și timp petrecut cu pisica!). În timpul petrecut cu amica felină, jucăriile și jocurile ei preferate sunt cea mai bună idee!

Șterge orice urmă de prezență felină anterioară                

Dacă fostul proprietar a avut pisică, șterge foarte bine toate zonele de la nivelul capului ei (pisicile eliberează feromoni frecându-și capul de obiecte). De asemenea, ia un prosop, șterge pisica pe față cu el, apoi freacă mobilele sau diverse locuri din noua locuință, pentru ca mirosul să-i fie familiar.

Pregătește restul casei

Ocupă-te de restul casei după ce ai pus-o în camera special pregătită pentru ea. Fă tot posibil să despachetezi cât mai mult înainte de a deschide ușa camerei și a o lăsa să exploreze noul spațiu.

Nu o forța să iasă și să analizeze noua casă, ci las-o să-și găsească propriul ritm. Unele pisici ies imediat și explorează mediul înconjurător, dar alte pisici sunt mai timide și ies mai greu din spațiul lor de siguranță. Sunt pisici care explorează casa pe rând, iar altele care parcurg tot spațiul din prima!

Să-i lași ușa camerei întredeschisă, pentru a putea reveni acolo de câte ori simte nevoia. Cu timpul, vei învăța exact unde îi place să-și petreacă timpul în noua casă și te vei adapta în consecință (de ex., unde să îi pui bolurile de hrană și de apă, litiera și posturile de scărpinat).

Scoate-o cât mai târziu afară

Pentru ca pisica să meargă afară, cel mai bine este să fie deja familiarizată cu noua locuință, adică  e bine să aștepți măcar două săptămâni, până pare cât de cât obișnuită cu noul spațiu. Înainte de a-i da drumul afară, pune puțin lichid din litieră în grădină (astfel, pisica se va simți mai confortabil când merge afară, iar pisicile de acolo știu că a sosit cineva nou).

Să nu uiți să actualizezi noua adresă din detaliile microcipului înainte de a-i da drumul afară!

Bucură-te de noua casă alături de pisică!

Dacă respecți toate sfaturile de mai sus, pisica se va adapta la noua casă cât ai zice pește, așa că e gata să vă faceți noi amintiri frumoase și în această locuință!

Nu uita să actualizezi detaliile din baza de date a microcipului și să înscrii pisica la noua clinică veterinară.

Vrei să afli dacă poate fi dresată pisica? Citește aici!